Credeţi că doar Pandora, planeta din filmul Avatar, poate fi aşa frumoasă? Vă înşelaţi, întrucât acele locuri superbe nu sunt roadele imaginaţiei lui James Cameron, ci există în realitate pe Pământ.
1. Golful fluorescent, din Vieques, Puerto Rico
Strălucire în apele întunecate. Graţie celor trei râuri luminiscente, La Parguera, Golful Ţânţarilor şi Fajardo, puteţi avea o experienţă suprarealistă făcând baie printre 160.000 de organisme microscopice pe litru - dinoflagelate, ce pot deveni ale voastre.Minunea vizuală a fost desscoperită de coloniştii spanioli prin 1500, care au fost atât de şocaţi de opera "diavolului", încât au oprit râurile "pictate" să se mai verse în ocean, instalând un fel de baraj. Aşa că dinoflagelatele sunt protejate şi acum de vârsarea în ocean şi se bucură de o viaţă liniştită.
2. Cascada Angel, Venezuela
Seamănă cu locul unde Jake Sully şi Neytiri încearcă să prindă o pasăre-dragon. Casacada Angel, denumită după aviatorul american Jimmie Angel ce a survolat minunea naturală în 1937, este mândria Parcului Naţional Canapa din Venezuela. Această cascadă este ascunsă în adâncimile jungelelor şi este cea mai înaltă din lume, fiind considerată una dintre cele opt minuni naturale ale lumii.
3. Tepui sau Muntele Roraima, din Venezuela
Parcă este una din stâncile plutitoare din Avatar. Este un munte foarte înalt de pe tărâmurile Venezuelei, înconjurat de nori, ce îl fac să pară suspendat în aer. Despre acest loc magic a scris şi Sir Arthur Conan Doyle, în cartea "Lumea Pierdută". Întrucât este un loc izolat, aici vieţuiesc tot felul de animale şi plante unice în lume. Tepui apare şi în filmul animat de la Pixar, "Up".
4. Plantele "extraterestre" din Yemen
Multe din plantele fosforescente din Avatar sunt create după asemănarea florei de pe o insulă din Marea Arabică, Socotra, denumită şi un giuvaer al biodiversităţii, întrucât un sfert din plantele de aici sunt unice pe Terra.Plantele aici sunt neobişnuite, precum copacul "trompă de elefant" roz sau cel denumit "Sângele Dragonului".
5. Pasărea paradisului
Pasărea-dragon a populaţiei de pe Pandora îşi găseşte o surată pe Pământ: Pasărea Paradisului, din Noua Guinee. Frumosul animal are un penaj de poveste într-o multitudine de culori. Pasărea Paradisului locuieşte în jungle şi mlaştini şi se hrăneşte cu fructe şi insecte.
6.Animalele zburătoare din Borneo
Animalele din Avatar sunt doar o versiune exagerată a ceea ce există pe Terra. Deşi, dacă un om vede ceva zburând, în afară de păsări, începe să se îndoiască de sănătatea mentală.Adânc în jungelel din Borneo avem însă o mulţime de specii zburătoare, de la şerpi, broaşte la şopârle. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că aceste creaturi aleg să zboare din copac în copac pentru a călători mai eficient, fiind o modalitate mai rapidă.
7. Aurora Boreală
Unul dintre cele mai impresionante aspecte vizuale din Avatar este cerul nopţii, văzut ca un organism pulsant, ondulator, ce pare că dansează în zeci de culori. Aşa ceva avem şi noi, pe Pământ: fenomenul este cunoscut drept Aurora Boreală şi se observă pe cerurile nordice.

8. Cascada de la Havasupai
Apele de culoarea opalului ale cascadei Havasu din Marele Canion sunt un peisaj perfect pentru Avatar. Aceasta este cea mai fotografiată cascadă din lume, şi este uşor de înţeles de ce, culoarea apelor sale fiind aproape ireală.
9. Peşterile fosforescente din Noua Zeelandă şi Australia
În anumite zone ale noii Zeelande şi ale Australiei, mergeţi pe sub pământ şi o să aveţi impresia că cerul înstelat al nopţii va apărea brusc deasupra voastră. Acest lucru se datorează lui Arachnocampa sau viermele strălucitor, care luminează aceste peşteri. El este de fapt o larvă de muscă, care trăieşte într-un cuib de mătase, creat pe pereţii peşterilor. Din cuib atârnă un fel de mucus în care se prinde prada.

10. Stâncile din provincia Hunan, China
Stâncile Wulingyuan din China au jucat un rol extrem de important la crearea rocilor suspendate din Avatar. Arată aproape identic, iar fotografii de la Hollywood şi-au petrecut acolo 4 zile în 2008 pentru a captura pe film stâncile. Chiar 25 de minute din film au fost filmate în zona Wulingyuan.

11. Ciupercile fosforescente din Japonia şi Brazilia
Pământul nu este chiar aşa de fosforescent ca Pandora, însă are şi el câteva astfel de specimene. Printre cele expuse mai sus, am găsit şi 71 de tipuri de ciuperci strălucitoare. Unul dintre ele este Mycena chlorophos şi se găseşte în Japonia şi Brazilia. El apar în timpul sezonului ploios, iar pământul de lângă ele străluceşte de la sporii împrăştiaţi. Oamenii de ştiinţă nu ştiu de ce sunt fosforescente.

12. Podurile de rădăcini din India
Un exemplu perfect pentru folosirea naturii fără să o distrugi. Sătenii au folosit rădăcinile vii ale arborilor la împletirea unor poduri peste râuri. Unele dintre ele au peste 500 de ani vechime şi pot suporta 50 de oameni deodată.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu